Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în colaborare cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Cahul, desfășoară acțiuni de urmărire penală în sudul țării, într-un dosar privind finanțarea ilegală a unei formațiuni politice.
În total, 17 persoane au statut de bănuit: 13 sunt cercetate în stare de libertate, iar 4 au fost reținute – printre acestea, un viceprimar al municipiului Comrat și trei responsabili din cadrul organizației teritoriale Comrat a formațiunii politice vizate.
În urma perchezițiilor desfășurate la domiciliile suspecților și la mai multe instituții publice din Chișinău și Comrat, anchetatorii au ridicat înscrisuri de ciornă, purtători de informații și sume de bani în diferite valute, a căror proveniență urmează să fie stabilită.
Potrivit probatoriului CNA și al procurorilor, persoanele vizate sunt suspectate că ar fi oferit mijloace financiare unor activiști politici pentru organizarea de activități cu caracter electoral. Totodată, au fost documentate plăți de salarii „în plic” pentru activiști, precum și cazuri de colectare de semnături pentru susținerea unui politician, contra plată.

