Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță recuperarea a aproximativ 1,4 milioane de lei în bugetul de stat, în urma anchetei împotriva a trei administratori ai unei rețele de zeci de restaurante din țară, care au încercat să evite plata impozitelor.
Mai exact, în iunie 2024, procurorii PCCOCS, împreună cu ofițerii INI și SFS, au descins la sediile unei companii din Chișinău, ridicând un venit ascuns de peste 18 milioane de lei. Administratorii intenționau să nu plătească impozitele aferente perioadei decembrie 2023 – iunie 2024.
Investigațiile au demonstrat că sumele au fost tăinuite intenționat, iar veniturile au fost ulterior incluse în evidența contabilă. TVA-ul aferent, de circa 1,4 milioane de lei, a fost achitat statului pentru 2024.
Deși cei trei administratori și compania și-au recunoscut vinovăția și și-au achitat obligațiile fiscale, dosarul a fost trimis Judecătoriei Chișinău, care a emis sentințe de condamnare. Astfel, fiecare administrator a fost amendat cu peste 166.000 de lei, iar compania – cu peste 300.000 de lei.

