Pe parcursul lunii martie, polițiștii și procurorii din Taraclia au documentat mai multe persoane suspectate de deținere ilegală de arme, muniții și obiecte utilizate în activități de braconaj, în zona de sud a țării, informează recordnews.md, cu referire la un comunicat oficial.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile a 12 persoane cu vârste între 25 și 60 de ani, precum și în alte spații, au fost descoperite și ridicate:
– peste 200 de cartușe de diferite calibre,
– 10 pistoale cu gaz și pneumatice,
– 23 de arme lungi pneumatice sau cu țeavă,
– două grenade RGD-5 și RGD-33,
– o mină POMZ-2,
– 672 de proiectile pentru arme pneumatice.
Toate acestea erau deținute ilegal, fără documente justificative sau permise.
Totodată, au fost înregistrate zeci de abateri privind păstrarea necorespunzătoare a cinci arme de vânătoare, deținute legal. Toate obiectele au fost transmise pentru expertiză balistică și traseologică, în vederea stabilirii dacă au fost utilizate în comiterea altor infracțiuni.
Ancheta continuă, iar oamenii legii analizează toate circumstanțele legate de proveniența și scopul acestor arme, precum și posibila implicare a altor persoane. Conform legislației, deținerea ilegală de arme și muniții se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, însoțită de privarea dreptului de a deține, purta sau folosi arme.

