Daniel Vodă: „Prețul la energia electrică ar putea scădea”. În ce condiții ar putea avea loc diminuarea

Date:

Tarifele la energie electrică vor scădea dacă administrația de la Tiraspol va accepta propunerea Chișinăului de a produce energie la centrala de la Cuciurgan, folosind gaz procurat din bani europeni.

Declarația aparține purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, și a fost făcută în cadrul emisiunii Rezoomat de la RliveTV. Potrivit reprezentantului Guvernului, Tiraspolul nu a oferit încă un răspuns oficial, fapt ce blochează implementarea acestei soluții, transmite IPN.

„În cazul în care se merge pe scenariul pe care l-am propus, din contra, vorbim de diminuarea tarifelor, pentru că prețul energiei va fi mai mic”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Daniel Vodă a explicat că din grantul de 30 de milioane de euro, oferit de Uniunea Europeană, compania Energocom va achiziționa gaz pentru regiunea transnistreană. Acest gaz ar urma să fie utilizat și pentru a produce energie electrică la centrala de la Cuciurgan, cu scopul de a asigura consumul energetic pe ambele maluri ale Nistrului.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: