Actualitate

Explozie de gaz: „Ialoveni-Gaz” avertizează asupra riscurilor conectărilor neautorizate

O conectare neautorizată la instalația de gaze, încălcarea regulilor de securitate și abateri grave de la proiectul tehnic ar fi provocat deflagrația produsă recent în zona deservită de sucursala...

/ULTIMA ORĂ/ O dronă s-a prăbușit în proximitatea unei case, la Telenești

Cu puțin timp în urmă, Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești, despre...

Peskov a anunțat perioada și țara unde vor avea loc negocierile trilaterale

Negocierile privind soluționarea conflictului ruso-ucrainean vor avea loc în prima jumătate a lunii noiembrie la Abu Dhabi, în...

Maia Sandu, a ajuns la Budapesta, la invitația prim-ministrului ungar Péter Magyar

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ajuns la Budapesta, la invitația prim-ministrului ungar Péter Magyar, pentru a participa...

Corpul neînsuflețit al unui tânăr de 20 de ani găsit în curtea unui bloc din sectorul Râșcani

Puțin dupǎ miezul nopții, Poliția Capitalei a fost sesizată despre căderea de la înălțime a unei persoane, dintr-un...

O cometă rară poate fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când se va întâmpla

O cometă strălucitoare ar putea fi văzută pe cer în întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, scrie news.ro...

Mai mulți cetățeni au primit refuz de intrare în țară. Care este situația la frontierele de stat

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei de stat s-au înregistrat 42.353 de traversări de persoane. Potrivit Poliției de Frontieră, cele...

Top 5 cauze pentru care moldovenii au solicitat ambulanța în ultima săptămână. Peste 15.500 de apeluri

IMSP CNAMUP informează că, în perioada 06-12 ianuarie, echipele de asistență medicală urgentă au deservit 15639 solicitări, inclusiv 2042 la copii. Din numărul total...

/FOTO/Bulevardul Ștefan cel Mare va beneficia de un nou scuar modern. Cum va arăta zona

Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt va beneficia de un nou scuar modern. Despre asta a anunțat Primăria Municipiului Chișinău într-o postare pe Facebook. Pe...

Alexei Buzu: Compensația medie pentru luna decembrie a fost de 727 lei. Câte persoane au beneficiat de compensații

Pentru luna decembrie 2024, 680.147 de familii au beneficiat de compensații, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Potrivit informațiilor publicate de oficial,...

Republica Moldova, în pragul crizei energetice. Va recurge la energie de urgență pe fondul restricțiilor de capacitate

R. Moldova va apela la energie de urgență marți, 14 ianuarie: „Îndemnăm cetățenii să reducă consumul de energie electrică” SA Energocom a anunțat că marți,...