Actualitate

Explozie de gaz: „Ialoveni-Gaz” avertizează asupra riscurilor conectărilor neautorizate

O conectare neautorizată la instalația de gaze, încălcarea regulilor de securitate și abateri grave de la proiectul tehnic ar fi provocat deflagrația produsă recent în zona deservită de sucursala...

/ULTIMA ORĂ/ O dronă s-a prăbușit în proximitatea unei case, la Telenești

Cu puțin timp în urmă, Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești, despre...

Peskov a anunțat perioada și țara unde vor avea loc negocierile trilaterale

Negocierile privind soluționarea conflictului ruso-ucrainean vor avea loc în prima jumătate a lunii noiembrie la Abu Dhabi, în...

Maia Sandu, a ajuns la Budapesta, la invitația prim-ministrului ungar Péter Magyar

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ajuns la Budapesta, la invitația prim-ministrului ungar Péter Magyar, pentru a participa...

Corpul neînsuflețit al unui tânăr de 20 de ani găsit în curtea unui bloc din sectorul Râșcani

Puțin dupǎ miezul nopții, Poliția Capitalei a fost sesizată despre căderea de la înălțime a unei persoane, dintr-un...

Permisele de conducere vor fi recunoscute în EAU. Guvernul inițiază procedura de recunoaștere

Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova vor fi recunoscute și în Emiratele Arabe Unite. Guvernul inițiază procedura de negociere privind recunoașterea reciprocă și...

Târgul de Crăciun din Chișinău își încheie activitatea. Acesta a funcționat timp de 6 săptămâni

Miercuri, 15 ianuarie 2025, se încheie oficial Târgul de Crăciun și Sărbătorile de Iarnă 2025 organizate în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Timp de...

Târgul de Crăciun din Chișinău se încheie astăzi: 6 săptămâni de magie și distracție

Târgurile de Crăciun din Chișinău își încheie astăzi activitățile, 15 ianuarie 2025, în cadrul evenimentului organizat în Piața Marii Adunări Naționale. Timp de ...

Cele mai punctuale companii aeriene pe Aeroportul Internațional Chișinău în 2024

Potrivit unui raport realizat de IPRE, compania aeriană HiSky a fost lider la întârzieri în 2024, peste jumătate dintre zborurile sale ajungând la destinație...

Vreme rece și fără precipitații. Câte grade ne așteaptă pe 15 ianuarie

Meteorologii prognozează pentru astăzi vreme rece, cu cer variabil și fără precipitații. Vântul va sufla slab dinspre nord-vest. Temperaturile diurne în țară vor oscila între...

Meteorologii prognozează până la -10 grade, miercuri. Vremea pentru următoarele zile

Meteorologii prognozează pentru miercuri, 15 ianuarie, temperaturi de până la minus 10 grade Celsius. În zilele următoare, vremea se va încălzi. Solicitată de IPN, Valentina Belidina,...