Finanțare pentru cercetarea agricolă: instituțiile pot depune dosare până pe 15 aprilie

0
67

Începând cu 1 aprilie 2025, instituțiile publice care activează în domeniul cercetării și inovării agricole pot solicita resurse financiare pentru realizarea proiectelor de reparații curente, capitale, precum și pentru dotarea infrastructurii de cercetare, transmite RECORDNEWS.MD cu referire la MOLDPRES.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) pune la dispoziție un fond de 3,5 milioane de lei, destinat susținerii instituțiilor publice din sectorul cercetării agricole.

Perioada de depunere a dosarelor este 1–15 aprilie 2025, iar cererile pot fi înregistrate la cancelaria MAIA.

Potrivit ministerului, fiecare solicitare trebuie să includă:
– descrierea proiectului,
– o argumentare clară,
– proiectul tehnic,
– precum și devizul de cheltuieli – care nu trebuie să fie mai vechi de nouă luni.

MAIA subliniază că investițiile propuse trebuie să fie justificate ca fiind esențiale pentru desfășurarea activității de cercetare și inovare în agricultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.