Facturile fără compensații? Guvernul explică situația și când va fi aplicat ajutorul

0
119

Toate gospodăriile vor beneficia de compensațiile pentru energia electrică consumată în februarie, chiar dacă acestea nu sunt incluse în factura curentă. În cazul în care ajutorul nu apare pe factura primită, acesta va fi reflectat automat în următoarea factură, a explicat Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Întârzierile sunt cauzate de particularitățile emiterii facturilor, a precizat oficialul, citat de recordnews.md cu referire la Moldova 1.

De ce nu au primit toți consumatorii compensațiile?

Potrivit ministrului, compensațiile nu au fost incluse în facturile emise de furnizori până pe 3 martie, motiv pentru care unele gospodării nu le-au regăsit în documentele de plată. Cu toate acestea, majoritatea beneficiarilor au primit deja ajutorul.

Ce trebuie să facă cetățenii?

Nu trebuie să urmeze niciun pas. Noi ne vom asigura că compensațiile vor ajunge la toate familiile din Republica Moldova. Ceea ce trebuie să facă cetățenii noștri este să aibă un pic de răbdare. Noi lucrăm foarte îndeaproape cu furnizorii să ne asigurăm că toți cetățenii vor beneficia de aceste compensații oferite de către Guvern cu suportul generos al UE. (…) Am anticipat că va exista această problemă pentru o parte din cetățeni, de aceea am comunicat că vom face recalcul și compensația va fi disponibilă în următoarea factură”, a declarat Alexei Buzu, în cadrul emisiunii „Zi de zi” de la Radio Moldova.

În situația puțin probabilă în care compensația nu apare nici în factura următoare, consumatorii sunt sfătuiți să contacteze compania furnizoare sau Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru clarificări.

În perioada februarie – decembrie 2025, locuitorii Republicii Moldova vor beneficia de compensarea creșterilor tarifare la energia electrică, pentru un consum de 110 kWh lunar. Sumele compensate vor fi evidențiate pe facturi, iar sprijinul provine din fondurile Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.