O gunoiște neautorizată situată între localitățile Porumbeni și Cricova reprezintă o amenințare gravă pentru mediu și sănătatea populației, avertizează Nicolae Pascaru, vicepreședintele organizației EcoDava.
Potrivit acestuia, deșeurile acumulate conțin substanțe toxice, plastic și resturi de animale, iar lipsa unui gard de protecție și incendiile frecvente agravează situația, eliberând toxine periculoase în aer. Pascaru atrage atenția că fenomenul gunoiștilor ilegale nu este unul izolat, menționând existența unor probleme similare și în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni, notează recordnews.md cu referire la noi.md.
Pentru a solicita măsuri urgente, EcoDava va înainta o scrisoare deschisă către Comisia parlamentară de mediu, Ministerul Mediului și Inspectoratul pentru Protecția Mediului, cerând investigații și sancțiuni drastice pentru primăriile care tolerează astfel de încălcări. „În timp ce autoritățile sînt ocupate cu alte probleme, gunoiștile ilegale și defrișările necontrolate continuă să se extindă”, a declarat Pascaru.
EcoDava subliniază necesitatea unor măsuri concrete pentru reducerea poluării aerului și solului, în condițiile în care nivelul poluării în Chișinău a atins cote alarmante în ultimele luni.





