Testarea națională digitalizată: Elevii de clasa a IV-a vor susține examenul pe calculator

0
86

În 80 de școli din întreaga țară, elevii claselor primare vor susține testarea națională de la sfârșitul clasei a IV-a în format digital. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) derulează acest proiect-pilot, care implică instituții din 21 de raioane și municipii ce au optat pentru participare.

Pentru a asigura desfășurarea eficientă a testării-pilot, organizatorii vor lua parte, în perioada 12-14 martie 2025, la sesiuni de instruire susținute de MEC și ANCE, în colaborare cu un grup de experți din Estonia. Specialiștii estonieni vor ghida participanții în utilizarea platformei digitale dedicate testării, oferind explicații despre aspectele sale tehnice și funcționale. Totodată, aceștia vor împărtăși bune practici și soluții inovatoare aplicate cu succes în educația digitală.

„Implementarea testării digitale reprezintă un pas important în procesul de modernizare a sistemului educațional din Republica Moldova. Suntem mândri să colaborăm cu specialiști din Estonia, un exemplu de succes în educația digitală, pentru a asigura o tranziție eficientă spre o evaluare modernă, accesibilă tuturor elevilor”, a declarat Lilia Ivanov, directoarea ANCE.

Între 24 și 28 martie 2025, elevii din școlile incluse în proiectul-pilot vor putea explora platforma digitală, având ocazia să se familiarizeze cu procesul testării. Această etapă va permite identificarea și remedierea eventualelor dificultăți tehnice înainte de desfășurarea propriu-zisă a examenului.

Testarea națională la matematică pentru elevii din învățământul primar este programată pentru 13 mai 2025.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.