Elevii allolingvi vor putea obține certificate care să ateste nivelul de cunoaștere a limbii române, conform unui proiect de modificare a Codului Educației, aprobat în prima lectură de Parlament. Liceenii care vor demonstra competențe de nivel B2 ar putea beneficia de nota 10 din oficiu la examenul de Bacalaureat la limba română.
Noile reglementări stabilesc standarde naționale pentru evaluarea cunoștințelor și a comunicării în limba de stat, având scopul de a îmbunătăți procesul educațional și de a oferi oportunități sporite pentru minorități pe piața muncii.
Pentru implementarea inițiativei sunt necesari peste 191.000 de lei, suma fiind alocată de Ministerul Educației pentru elaborarea materialelor de examinare și evaluarea competențelor scrise și orale.
Anual, aproximativ 400 de persoane vor participa la sesiunile de testare a competențelor lingvistice, potrivit serviciului de presă al Legislativului.



