Care sunt țările ce preferă turismul în Moldova. Biroul Național de Statistică a publicat datele

Date:

În anul 2024, numărul cetățenilor străini care au vizitat Republica Moldova prin intermediul agențiilor de turism a crescut cu peste 55% față de anul precedent, ajungând la 67,6 mii de vizitatori, comunică Biroul Național de Satatistică.

În anul 2024 s-a înregistrat creșterea numărului cetățenilor străini care au vizitat Republica Moldova prin intermediul agențiilor de turism – cu 55,1% față de anul 2023 și a constituit 67,6 mii vizitatori. Majoritatea vizitatorilor (92,0%) au fost excursioniști (vizitatori de o zi ), care au sosit în scop de odihnă, recreere și agrement. Ponderi mai însemnate au revenit vizitatorilor din România (67,2% din total cetățeni străini primiți în țară) și Italia (13,5%). În anul 2024 numărul de turiști-zile a crescut cu 24,8% față de anul 2023. Durata medie a sejurului în țară a turiștilor străini în perioada analizată s-a mărit și a constituit 4,0 zile față de 3,8 zile în anul 2023

În același timp, moldovenii au călătorit mai mult în afara țării. În 2024, numărul turiștilor și excursioniștilor care au plecat în străinătate prin intermediul agențiilor de turism a crescut cu aproape 10% față de anul anterior, ajungând la circa 400 de mii de persoane. Destinațiile preferate au fost Turcia (45,9% din total), Bulgaria (19,0%), Egipt (12,1%), România (9,6%) și Grecia (5,2%).

Această creștere a fluxului de turiști s-a reflectat și în veniturile agențiilor de turism și ale turoperatorilor, care au totalizat 4 622,1 milioane lei în 2024, înregistrând o majorare de 10,4% față de anul precedent. Din această sumă, 66,5 milioane lei provin din turismul receptor, dublând valoarea anului precedent, 4 343,0 milioane lei – din turismul emițător, iar 212,6 milioane lei – din turismul intern.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: