Avocatul medicului implicat în cazul decesului din salonul „Dr. Serebrova” respinge acuzațiile

0
84

Alexandru Zmeu, avocatul Ecaterinei Maniuc, medicul acuzat că i-ar fi administrat anestezie generală femeii de afaceri Liubovi Babuțchi, susține că procedura nu a necesitat anestezie, iar clienta sa avea toate actele în regulă. Potrivit acestuia, medicul a făcut tot posibilul pentru a-i salva viața victimei, iar cauzele decesului rămân neclare.

Între timp, Ecaterina Maniuc a fost adusă în fața magistraților, iar ancheta continuă să dezvăluie detalii îngrijorătoare despre salonul „Dr. Serebrova”, unde a avut loc incidentul. Deși oficial înregistrat ca salon de frumusețe și coafură, pe rețelele sociale apar imagini cu proceduri estetice complexe, precum liposucție și augmentare mamară, care necesită anestezie generală.

Tragedia a avut loc în timpul unei proceduri estetice, când Liubovi Babuțchi, în vârstă de 35 de ani, a suferit un stop cardio-respirator. Angajații salonului au chemat ambulanța, iar echipa medicală a intervenit în opt minute, continuând resuscitarea și transportând pacienta la Institutul de Medicină Urgentă, însă fără succes.

Cazul a șocat opinia publică, iar Ministerul Sănătății a dispus un control la salon, în timp ce Procuratura a deschis o cauză penală pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.