„Marele jaf al usturoiului” în Spania: Români, acuzați că au furat usturoi de peste 600.000 de euro

0
80

Autoritățile spaniole au arestat șase cetățeni români, suspectați că au furat aproximativ o mie de tone de usturoi din depozitele fermierilor din zona Cuenca. Aceștia sunt acuzați de 12 infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri, după ce ar fi păcălit mai mulți agricultori să le vândă marfa la prețuri mai mari decât cele de pe piață, notează Digi24.ro.

Potrivit anchetatorilor, suspecții s-au prezentat drept oameni de afaceri de succes și au convins fermierii să încheie tranzacții avantajoase. În schimbul produselor, agricultorii au primit chitanțe de transfer bancar dintr-o instituție financiară străină, însă banii nu au ajuns niciodată în conturile lor. Usturoiul a fost transportat în alte depozite din Spania, iar ulterior expediat în România.

Fermierii păgubiți au depus mai multe plângeri, iar investigațiile au arătat că transporturile s-au efectuat ilegal, fără documente de trasabilitate. În urma anchetei, doi dintre suspecți au fost plasați în arest preventiv, în timp ce alte patru persoane (doi bărbați și două femei) sunt cercetate sub control judiciar.

Prejudiciul estimat depășește 600.000 de euro, iar liderul grupării este încă de negăsit. Autoritățile spaniole suspectează că acesta s-ar ascunde în România. Scandalul, denumit de presă „Marele jaf al usturoiului”, a stârnit îngrijorare în rândul fermierilor spanioli și a evidențiat decalajele de producție dintre Spania și România, ambele fiind printre cei mai mari producători de usturoi din Uniunea Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.