Un nou post de pompieri a fost inaugurat la Dondușeni, care va asigura 95% din necesarul său energetic din surse regenerabile. Maia Sandu, prezentă la eveniment, a felicitat realizarea, subliniind că, în contextul crizei energetice și presiunilor externe, autoritățile moldovenești reușesc să implementeze soluții eficiente pentru asigurarea luminii și securității cetățenilor.
Unitatea a fost construită cu sprijinul autorităților Statelor Unite ale Americii (SUA). Potrivit șefului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), aceasta este a 15-a unitate de salvatori renovată sau construită în Republica Moldova.
„Nu este doar o casă nouă doar pentru salvatori și pompieri, pentru cei care aveți grijă de locuitorii din orașul Dondușeni și alte 30 de localități, dar și o soluție ingenioasă în toiul crizei energetice, când ne confruntăm cu șantajul Moscovei. Aici, la dumneavoastră, a fost găsită această soluție și această unitate este independentă energetic. 95% din necesitățile de energie vin din energia regenerabilă. Este un exemplu pentru multe instituții din țară”, a declarat șefa statului.
Ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin, a subliniat că această unitate poate deveni un simbol al libertății și independenței Moldovei.
„Este o reușită și independență totală energetică această remiză. Poate reprezenta simbol al democrației, libertății și independenței noastre. Acest exercițiu ne-a dat dovadă că putem obține ce ne dorim și să nu fim vulnerabili la amenințări și șantaj cu frig și întuneric. Acest lucru ne dă inspirație și motivație de a implementa în cel mai scurt timp Programul Național de Reziliență Energetică”, a menționat oficiala.
