Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns miercuri, 9 octombrie, la Chișinău. Pe Aeroportul Internațional, oficialul european a avut o întâlnire cu președintele Senatului României, Nicolae Ciucă. Aceasta își va începe vizita oficială în Republica Moldova joi, 10 octombrie, conform informațiilor transmise de agenția MOLDPRES.
Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a subliniat că în discuția avută cu Ursula von der Leyen s-a pus accent pe sprijinul oferit Republicii Moldova în parcursul său european, precum și pe cooperarea în domeniul securității energetice.
„Astăzi, într-o întâlnire neprevăzută pe aeroportul din Chișinău, am avut plăcerea de a discuta cu Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Deși a fost o discuție scurtă, am reușit să atingem subiecte esențiale pentru România și regiune, precum sprijinul acordat Moldovei pe drumul european și cooperarea privind securitatea energetică. Astfel de momente ne reamintesc cât de importante sunt dialogul și parteneriatele solide cu UE”, a spus Nicolae Ciucă.
În dimineața zile de astăzi, 10 octombrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va avea o întâlnire cu președinta Maia Sandu. În urma întrevederii, cei doi oficialii vor fi susținute declarații de presă.
Aceasta este prima vizită a Ursulei von der Leyen în Republica Moldova, după realegerea sa, în iulie 2024, în funcția de preşedintă a Comisiei Europene, pentru un mandat de cinci ani.
