Poliția dezvăluie detalii privind bărbatul ce a accidentat mortal pe bd. Grigore Vieru. Dosare penale și circulație de droguri

Date:

Bărbatul de 25 de ani, suspectat că a provocat accidentul rutier produs aseară pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău, figurează într-un dosar penal aflat pe rolul instanței. Acesta a fost cercetat anterior pentru infracțiuni legate de circulația ilegală a drogurilor și implicarea minorilor în activități infracționale.

Potrivit informațiilor oferite de poliție, bărbatul a fost reținut la 17 august 2023 și documentat de ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații.

Acestuia i-au fost incriminate infracțiunile prevăzute la art. 217¹ alin. (4) și art. 208 alin. (1) din Codul penal, care vizează circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari și atragerea minorilor în activitate infracțională. Pentru aceste fapte, legislația prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

În 2024, dosarul a fost transmis în instanța de judecată, iar examinarea cauzei este încă în desfășurare.

Reprezentanții poliției susțin că instituția și-a îndeplinit toate atribuțiile legale în acest caz: suspectul a fost reținut și documentat, iar materialele cauzei penale au fost transmise instanței.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: