Un bărbat din Dubăsari a fost găsit fără viață într-o fântână din curtea gospodăriei sale. Descoperirea a fost făcută joi, 29 octombrie, de către soția victimei, care îl căuta încă de luni, după ce acesta dispăruse.
Potrivit informațiilor comunicate de așa-zisele autorități din regiunea transnistreană, femeia a dat alarma încă de luni, când a observat că soțul său este de negăsit. Joi, 29 octombrie, aceasta i-a descoperit trupul neînsuflețit într-o fântână din curtea gospodăriei.
Pentru recuperarea cadavrului a fost necesară intervenția salvatorilor din Dubăsari. Operațiunea a fost una dificilă, întrucât trupul bărbatului se afla la o adâncime de aproximativ nouă metri.
Salvatorii au fixat o frânghie de tamburul fântânii, iar unul dintre intervenienți a coborât pentru a prinde chingile de siguranță necesare ridicării trupului la suprafață.
Deocamdată, circumstanțele în care bărbatul a ajuns în fântână nu sunt cunoscute. Nu au fost comunicate informații despre vârsta victimei sau cauza exactă a decesului.

