Identificarea suspecților și căutarea persoanelor dispărute vor fi sprijinite de un sistem de comparare automată a imaginilor faciale. Guvernul a aprobat crearea Registrului de imagini faciale, care va putea fi utilizat în cazurile prevăzute de lege, inclusiv în cooperare cu autoritățile altor state, transmite MOLDPRES.
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a explicat că accesul rapid la informații este esențial atunci când polițiștii caută o persoană dispărută sau încearcă să stabilească identitatea unui suspect.
Potrivit ministrei, accesul la informațiile din registru va fi strict controlat. Totodată, rezultatele generate prin compararea automată a imaginilor vor fi verificate obligatoriu de personal calificat, pentru a preveni identificările eronate și folosirea abuzivă a datelor.
Noul instrument este destinat investigării infracțiunilor și căutării persoanelor dispărute, cu respectarea drepturilor fundamentale și a normelor privind protecția datelor cu caracter personal.
Conform autorităților, mecanismul va contribui la intervenții mai eficiente în asemenea cazuri și la sporirea siguranței publice.

