Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu prognozează pentru ziua de joi, 15 octombrie, o zi răcoroasă de toamnă cu temperaturi ce nu vor depăși 16 grade Celsius. Precipitații sunt prognozate în partea de nord a țării, însă în centrul și sudul țării cerul variabil va fi pe tot parcursul zilei.
Vântul va sufla moderat din nord-vest cu 18 km/h. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor ajunge până la +16 grade în timpul zilei, iar noaptea vor coborî până la +7 grade.
La Nord, temperaturile maxime vor ajunge până la +11 grade, iar noaptea coboară până la +3 grade.
În Centru, termometrele vor indica până la +13 grade. Noaptea, valorile termice vor coborî până la +8 grade.
În Sudul țării, vom avea parte de +16 grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi minim +8 grade.
În Capitală, maximele se opresc la +14 grade, iar noaptea vom avea în jur de +8 grade.


