Accesul mașinilor cu emisii mai ridicate ar putea fi limitat în unele zone urbane. Măsura este prevăzută în proiectul de lege privind mobilitatea urbană durabilă, înaintat de Guvern, și va putea fi aplicată dacă documentul va fi aprobat de Parlament.
Proiectul le-ar permite autorităților publice locale să instituie Zone cu Nivel Scăzut de Emisii. Intrarea automobilelor în aceste perimetre ar putea fi condiționată de respectarea anumitor standarde de emisii sau de plata unor taxe, transmite agora.md, citată de LiberNews.md.
Documentul include și excepții. Transportul public și serviciile de urgență nu ar fi supuse restricțiilor. De asemenea, acestea nu s-ar aplica persoanelor care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zonele respective.
Printre argumentele invocate în sprijinul inițiativei se numără creșterea rapidă a parcului auto din Republica Moldova. În mai puțin de doi ani, numărul vehiculelor a urcat de la aproximativ 1,2 milioane la peste 1,35 milioane.

