Primul tramvai fabricat în Moldova va circula între Gara Feroviară din Chișinău și stația Revaca

Date:

Primul tramvai fabricat în Republica Moldova urmează să circule între Gara Feroviară din Chișinău și stația Revaca, pe ruta spre aeroport. Compania Informbusiness îl va transmite întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” pe 14 octombrie, de Hramul capitalei, scrie Locals.md, citată de LiberNews.md.

Anunțul a fost făcut de directorul general al companiei, Vitalie Eșanu. Potrivit acestuia, tramvaiul va funcționa autonom, urmând să fie încărcat pe timpul nopții, iar ziua să efectueze curse în ambele sensuri.

Vitalie Eșanu a precizat că aproape toate componentele electrice și electronice ale vehiculului au fost produse în Republica Moldova de compania tehnico-științifică Informbusiness.

Întreprinderea este specializată în dezvoltarea și fabricarea echipamentelor de electronică de putere și a celor destinate transportului electric urban, inclusiv troleibuzelor, tramvaielor și autobuzelor electrice. Compania se numără printre cei mai mari 25 de exportatori ai Republicii Moldova.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: