O monedă comemorativă dedicată celor 80 de ani de la înființarea Universității de Stat din Moldova este lansată în circuitul numismatic de Banca Națională a Moldovei, începând cu 1 octombrie 2026. Piesa completează seria „Altele”.
Emisiunea omagiază Universitatea de Stat din Moldova, fondată la 1 octombrie 1946. Instituția se numără printre cele mai prestigioase universități din țară și este recunoscută pentru susținerea libertății academice și pregătirea specialiștilor de înaltă calificare.
Moneda este realizată din argint, are o valoare nominală de 50 de lei și este emisă într-un tiraj de 500 de exemplare. Designul poartă semnătura graficienei Stela Burciu.
Fiecare piesă este protejată de o capsulă din metacrilat transparent și este oferită într-o cutie de prezentare. Aceasta este însoțită de un certificat de autenticitate semnat de guvernatoarea BNM, Anca Dragu. Pe certificat este imprimat și un cod QR, prin care pot fi consultate direct caracteristicile detaliate ale monedei pe site-ul oficial al băncii centrale.
Persoanele interesate pot cumpăra monedele comemorative de la BNM, depunând o cerere online în secțiunea „Moneda” a paginii web a instituției, sau prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova.
Băncile își pot stabili propriul preț de comercializare, însă acesta nu poate depăși cu mai mult de 3% prețul fixat de Banca Națională a Moldovei.



