Republica Moldova trebuie să-și reexamineze politica în domeniul asigurărilor sociale, în condițiile în care presiunea asupra bugetului crește de la un an la altul. Declarația a fost făcută de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, transmite Bani.md.
Potrivit ministrei, una dintre principalele dificultăți este schimbarea raportului dintre persoanele care lucrează și achită contribuții sociale și cele care beneficiază de pensii. În prezent, numărul pensionarilor este de aproximativ 600 de mii, iar cel al angajaților depășește doar puțin această cifră. Astfel, raportul dintre cele două categorii este aproape de unu la unu, iar contribuțiile unui număr tot mai mic de salariați activi trebuie să susțină cheltuielile sistemului de asigurări sociale.
Victoria Belous a explicat că această situație este influențată de mai multe schimbări demografice: se nasc mai puțini copii, o parte a populației pleacă peste hotare, iar speranța medie de viață crește. Împreună, acești factori sporesc presiunea asupra bugetului asigurărilor sociale și ridică întrebări cu privire la funcționarea sistemului pe termen lung.
În opinia ministrei, Guvernul are motive, inclusiv de ordin legal, să analizeze actuala politică de asigurări sociale și să examineze posibile ajustări. Victoria Belous nu a indicat însă ce modificări concrete ar urma să fie propuse.

