Joi, 24 septembrie reprezentații politici ai Tiraspolului și Chișinăului vor avea o întâlnire. Ce subiecte sunt în agendă

Date:

Dialogul dintre Chișinău și Tiraspol în formatul „1+1” va fi reluat joi, 24 septembrie, după o pauză de peste cinci luni. Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, urmează să se întâlnească la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol cu reprezentantul politic al regiunii separatiste, Vitali Ignatiev, scrie LiberNews.md, potrivit cotidianul.md.  

Pe agenda discuțiilor se vor regăsi probleme care vizează locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv subiecte economice, Fondul de convergență și respectarea drepturilor omului.

Precedenta întrevedere dintre Chiveri și Ignatiev a avut loc pe 16 aprilie, tot la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol. Discuțiile nu au dus atunci la soluții concrete, fapt confirmat ulterior și de vicepremierul pentru reintegrare.

În lunile care au urmat, Chișinăul a încercat în repetate rânduri să organizeze o nouă rundă de negocieri pe malul drept al Nistrului. Reprezentanții regimului de la Tiraspol au respins însă propunerile, invocând motive de securitate.

În același timp, așa-ziși „oficiali” din regiunea transnistreană au fost observați în repetate rânduri pe malul drept, inclusiv la Chișinău, unde au participat la diferite evenimente și recepții diplomatice sau au fost văzuți la cumpărături.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: