Programul de compensații pentru sezonul rece ar putea primi o finanțare de aproximativ 2,5 miliarde de lei. Suma finală nu a fost stabilită încă, însă autoritățile dau asigurări că bugetul nu va fi mai mic decât cel alocat anul trecut și ar putea fi suplimentat în funcție de evoluția prețurilor.
Declarația a fost făcută de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Marcel Spatari. Potrivit acestuia, Guvernul intenționează să includă în program mai mulți beneficiari, având în vedere că tarifele sunt deja mai ridicate comparativ cu sezonul precedent, transmite IPN.
Valoarea ajutorului acordat unei gospodării ar urma să rămână apropiată de cea de anul trecut. În prezent, autoritățile examinează o compensație minimă de 500 de lei și una maximă de la 800 până la 1.000 de lei, calculată în funcție de sursa de energie folosită.
Marcel Spatari a precizat că cifra exactă a bugetului va fi cunoscută după definitivarea de către minister a proiectului legii bugetului pentru anul viitor. Dacă situația prețurilor o va impune, autoritățile vor căuta resurse suplimentare pentru finanțarea programului.
Cetățenii vor putea depune cererile pentru compensații începând cu 2 noiembrie.

