Mitropolia Basarabiei a aniversat, pe 14 septembrie, 34 de ani de la reluarea activității. Ceremonia organizată la sediul mitropolitan din Chișinău a reunit reprezentanți ai clerului, istorici, personalități din domeniul culturii și credincioși. Programul s-a încheiat cu depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Capitalei.
În Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul”, Mitropolitul Basarabiei, Antonie, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit o slujbă de Te Deum, transmite Știri.md, citată de LiberNews.md.
Manifestarea a readus în atenție momentul din 14 septembrie 1992, când clericii și mirenii reuniți la Adunarea Eparhială de la Chișinău au hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Decizia a fost recunoscută ulterior prin Actul Patriarhal și Sinodal din 19 decembrie 1992.
După încheierea slujbei, a fost prezentat mesajul aniversar al Mitropolitului Antonie. Acesta a vorbit despre continuitatea Mitropoliei Basarabiei, contribuția clericilor și a credincioșilor, precum și despre misiunea actuală a instituției.
Mitropolitul a amintit că înaintașii au păstrat credința în perioada persecuțiilor și au suportat închiderea bisericilor, iar generațiile de astăzi au responsabilitatea de a valorifica libertatea și de a readuce rugăciunea în lăcașurile redeschise.
În mesajul său, înaltul ierarh a subliniat și necesitatea apropierii dintre oameni și a depășirii diviziunilor existente în societate. Potrivit acestuia, rugăciunea comună și solidaritatea pot contribui la refacerea comuniunii și unității în cadrul Bisericii strămoșești.
Prezent la eveniment, părintele Petru Buburuz, unul dintre participanții la Adunarea Eparhială din 1992, a relatat despre împrejurările în care a fost reactivată Mitropolia Basarabiei și despre dificultățile întâmpinate în acea perioadă.
Manifestările aniversare s-au încheiat la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, unde Mitropolitul Antonie, preoții și credincioșii au depus flori.


