Traficul este intens la momentul actual la punctul de trecere a frontierei Costești, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, unde s-a format aglomerație de călători și mijloace de transport.
Poliția de Frontieră anunță că autoritățile de control întreprind măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier, iar activitatea în punctul de trecere se desfășoară la capacitate maximă.
Pentru evitarea timpilor de așteptare, călătorii sunt îndemnați, după posibilitate, să opteze pentru traversarea frontierei prin alte puncte de trecere, inclusiv: PTF Lipcani – Rădăuți Prut, PTF Leova – Bumbăta sau PTF Cahul – Oancea.Poliția de Frontieră recomandă participanților la traficul transfrontalier să țină cont de situația de la frontieră și să manifeste înțelegere.
Autoritățile precizează că vor reveni cu informații în cazul unor schimbări ale situației.
