Doliu în lumea muzicii! Celebra cântăreaţă americană Cassandra Wilson a decedat

Date:

Celebra cântăreaţă americană de jazz Cassandra Wilson, laureată a premiilor Grammy, a decedat la vârsta de 70 de ani în oraşul său natal, Jackson, din statul Mississippi (sud), a anunţat agentul ei.

„Cassandra Wilson s-a stins din viaţă în pace, la domiciliul său, înconjurată de familie, de prietenii apropiaţi şi de managerul său”, a precizat acesta din urmă, Robert Torre, într-o declaraţie adresată presei, în care a adus un omagiu unei „artiste de jazz legendare”.

Cauza decesului nu a fost făcută publică, iar agentul a solicitat respectarea intimităţii familiei, scrie antena3.ro.

Cântăreaţă, compozitoare şi producătoare, Cassandra Wilson era cunoscută în întreaga lume, fiind renumită pentru timbrul său grav şi expresiv de contralto.

De-a lungul carierei sale de aproximativ 30 de ani, care a inclus colaborări inclusiv cu Steve Coleman şi Wynton Marsalis, cântăreaţa a fost recompensată de două ori la Premiile Grammy.

În 1997, a primit premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare vocală de jazz pentru piesa „New Moon Daughter”. Doisprezece ani mai târziu, i-a fost acordat premiul Grammy pentru cel mai bun album, „Loverly”.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: