Serviciul Fiscal de Stat lansează interfața e-Cerere, prin intermediul căreia contribuabilii vor putea gestiona online diviziunile și obiectele impozabile. Noua soluție permite înregistrarea, actualizarea, modificarea, reînnoirea, suspendarea și închiderea acestora.
Datele contribuabilului vor fi completate automat în aplicație, iar înainte de transmiterea cererii, utilizatorul va putea verifica informațiile, semna electronic documentul și apoi îl va depune online, transmite Infotag.
După aprobarea solicitării, confirmarea electronică va putea fi accesată în compartimentul „Certificate – Confirmări”. Totodată, SFS introduce noi clasificatoare pentru diviziuni și obiecte impozabile. În acest context, datele înregistrate anterior trebuie ajustate la noile clasificatoare până pe 30 aprilie 2027.
În cadrul unei singure cereri vor putea fi selectate simultan cel mult 25 de diviziuni sau obiecte impozabile. Dacă, în procesul actualizării, este modificată adresa subdiviziunii în care este înregistrat și utilizat echipamentul de casă și control, contribuabilul trebuie să actualizeze și informațiile din aparatul respectiv.
Pentru reprogramarea adresei, contribuabilii trebuie să apeleze la furnizorul echipamentului sau la un centru de asistență tehnică. Cererile privind modificarea datelor din echipamentele de casă și control vor fi depuse prin intermediul centrului de asistență tehnică, iar în cazul sistemelor informatice – prin intermediul Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe.
SFS le recomandă contribuabililor să verifice din timp informațiile înregistrate și să le actualizeze până la termenul stabilit, pentru a evita aglomerarea sistemului electronic în aprilie 2027.

