Deficit de cadre didactice: în instituțiile de învățământ lipsesc circa 1.600 de specialiști

Date:

Instituțiile de învățământ din Republica Moldova au nevoie de aproximativ 1.600 de cadre didactice pentru a acoperi posturile vacante. Cea mai mare lipsă de personal se înregistrează la disciplinele exacte, iar în multe școli continuitatea procesului educațional este asigurată de profesorii ajunși la vârsta pensionării.

O asemenea situație se constată la gimnaziul din satul Bălceana, raionul Hâncești. Dintre cei 11 profesori ai instituției, opt sunt pensionari. Școala caută un profesor de matematică, deoarece cadrul didactic care predă în prezent această disciplină are 73 de ani, relatează TVR Moldova.

Directoarea gimnaziului, Sofia Crețu, recunoaște că echipa este îmbătrânită, fiind formată inclusiv din profesorii care au instruit-o cândva și pe ea. În instituție activează doar trei cadre didactice mai tinere, cu vârste de 30, 40 și 50 de ani, în timp ce restul colectivului este format din pensionari. Pentru ca lecțiile să poată continua, administrația îi convinge în fiecare an pe profesorii cu experiență să mai rămână în sistem.

Cazul de la Bălceana reflectă o problemă întâlnită în întreaga țară. Aproximativ un sfert dintre cadrele didactice din Republica Moldova au ajuns la vârsta pensionării. Numai în instituțiile de învățământ din raionul Hâncești sunt vacante aproape 70 de posturi.

Datele Ministerului Educației arată că cel mai mare necesar de personal este înregistrat în grădinițe, unde lipsesc 255 de educatori. În școli, deficitul este resimțit mai ales la disciplinele exacte. Instituțiile au nevoie de 250 de profesori de matematică, 160 de cadre didactice la fizică și de peste 100 de profesori de limba și literatura română.

Posturi vacante sunt disponibile și pentru profesorii de limba engleză și franceză, învățământ primar, istorie și chimie.

Cel mai mare deficit se înregistrează în municipiul Chișinău, unde sunt necesari peste 400 de specialiști. Capitala este urmată de raionul Cimișlia, cu 90 de posturi vacante, și UTA Găgăuzia, unde lipsesc peste 80 de profesori. Probleme privind asigurarea cu personal didactic sunt raportate și în raioanele Anenii Noi, Ungheni, Hâncești, Ialoveni și Nisporeni.

Șeful adjunct al Direcției Generale Educație Chișinău, Valentin Crudu, a explicat că municipiul se confruntă cu aceleași dificultăți ca restul țării, în special la specialitățile pentru care există mai puțini absolvenți. La matematică, de exemplu, sunt necesare câteva zeci de cadre didactice, iar o situație similară se atestă și în domeniul biochimiei. O mare parte dintre profesorii care predau aceste discipline au multă experiență, însă mulți dintre ei sunt deja pensionari.

În Capitală, aproape 60% dintre cadrele didactice sunt nevoite să lucreze cu mai mult de o normă pentru a acoperi necesarul de ore.

Pentru a atrage mai mulți tineri în sistemul educațional, Ministerul Educației a majorat sprijinul financiar acordat profesorilor aflați la început de carieră. Ministrul Dan Perciun a anunțat că indemnizația unică la angajare poate ajunge la 375.000 de lei pentru profesorii de fizică, chimie, biologie, informatică, matematică și limba română pentru alolingvi. Măsura se aplică în anul curent, iar autoritățile vor evalua ulterior impactul acesteia asupra deficitului de cadre.

Indemnizația de bază acordată la începutul carierei este de 160.000 de lei pentru absolvenții colegiilor și de 200.000 de lei pentru specialiștii cu studii superioare. Tinerii care aleg să lucreze în localitățile rurale beneficiază suplimentar de 75.000 de lei, iar profesorilor care predau discipline afectate de un deficit major li se mai acordă încă 100.000 de lei.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: