Restricții de circulație în zona Parcului „La Izvor”, în perioada 15–16 august

Date:

Circulația rutieră va fi restricționată temporar în zona Parcului „La Izvor” din Chișinău, unde, pe 15 și 16 august, vor avea loc Europe Triathlon Junior Cup Chisinau 2026 și Campionatul Național de Triatlon al Republicii Moldova.

Restricțiile vor fi aplicate pe strada Calea Ieșilor, pe segmentul dintre strada Mesager și imobilul de la numărul 75, în apropierea stației PECO Rompetrol. Totodată, accesul de pe strada Ghidighici spre Calea Ieșilor va fi limitat temporar.

Măsurile vor fi valabile în ambele zile, între orele 03:00 și 15:00. În acest interval, parcarea automobilelor pe strada Ghidighici va fi interzisă, pentru amenajarea traseului și asigurarea securității sportivilor, spectatorilor și participanților la trafic.

Șoferii vor putea folosi o rută alternativă, cu ieșire directă spre șoseaua Balcani din capătul străzii Ghidighici. Aceștia sunt îndemnați să evite zona afectată, să respecte indicatoarele temporare și instrucțiunile agenților de circulație.

Cele două competiții vor reuni sportivi din Republica Moldova și din peste 15 state europene, contribuind la promovarea unui stil de viață activ și a Chișinăului pe harta sportului internațional.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: