O nouă etapă a pregătirilor pentru parada militară de Ziua Independenței se desfășoară astăzi, 13 august, la Chișinău. Exercițiile, la care este implicată și tehnică militară, au loc între orele 09:00 și 12:00.
Potrivit Ministerului Apărării, repetițiile sunt organizate pe drumul național M3, în perimetrul sectorului de poduri, al drumului L458 și al străzii Băcioii Noi. Autoritățile precizează că deplasarea tehnicii militare face parte din activitățile planificate și îndeamnă populația să nu se alarmeze. Șoferilor și pietonilor li se recomandă să manifeste înțelegere și să folosească, pe cât posibil, rute alternative, transmite noi.md.
Alte antrenamente sunt programate pe 18 și 20 august, între orele 08:00 și 10:00, în cartierul Telecentru, pe tronsonul dintre străzile Lech Kaczyński și Sprâncenoaia.
La parada militară din acest an vor participa peste 2.000 de militari ai Armatei Naționale și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Justiției și Serviciului de Protecție și Pază de Stat. La defilare se vor alătura 150 de veterani de război, organizați în două formațiuni, precum și grupe port-drapel din România, Ucraina, Lituania, Italia, Polonia, Franța, Cehia, Statele Unite și alte țări.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate peste 100 de unități de tehnică militară și specială, achiziționate atât din bugetul național pentru apărare, cât și prin programele de sprijin ale partenerilor externi. Publicul va putea vedea armament ușor de infanterie, sisteme de artilerie autopropulsată, instalații antiaeriene, echipamente pentru monitorizarea și protejarea spațiului aerian, dar și vehicule militare cu destinație specială.

