Pasagerii care vin cu trenul din Ucraina au la dispoziție un transfer gratuit spre Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”. Aceștia pot coborî zilnic în stația Revaca, de unde sunt preluați de un autobuz al aeroportului și transportați până la terminal.
Potrivit IPN, noua legătură va funcționa, deocamdată, în regim de testare timp de o lună. Trenul ajunge la Revaca la ora 10:20, iar călătoria cu autobuzul până la aeroport durează aproximativ cinci minute. Totodată, distanța dintre Gara Feroviară din Chișinău și stația Revaca este parcursă de tren în circa 7–10 minute.
Administratorul aeroportului, Sergiu Spoială, a explicat că măsura a fost introdusă în contextul creșterii numărului de pasageri care ajung în Capitală cu trenul din Ucraina. În același timp, traficul dintre Gara Feroviară și aeroport devine tot mai aglomerat, iar administrația caută soluții alternative care să faciliteze accesul călătorilor la terminal.
La finalul perioadei de testare, administrația va analiza numărul pasagerilor care au utilizat transferul și dacă această opțiune răspunde necesităților reale de transport. În funcție de rezultate, serviciul ar putea fi păstrat sau suspendat.
În paralel, în fața terminalului au fost amenajate 11 pergole cu locuri de ședere, unde pasagerii se pot odihni într-un spațiu protejat de soare.

