Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor desfășoară controale în întreaga țară asupra terenurilor destinate producerii semințelor și în pepinierele pomicole. Scopul verificărilor este asigurarea calității semințelor și a materialului săditor utilizat în agricultură.
Inspectorii evaluează dacă loturile semincere respectă cerințele privind identitatea și puritatea biologică a soiurilor și hibrizilor. Totodată, este verificată respectarea tehnologiilor de producere și a standardelor stabilite prin Schemele Semincere OCDE, transmite noi.md.
Controalele reprezintă una dintre etapele necesare pentru certificarea semințelor și urmăresc ca producătorii agricoli să beneficieze de material semincer de calitate.
Până în prezent, ANSA a inspectat 13.940 de hectare de terenuri semincere. Dintre acestea, 2.376 de hectare sunt cultivate cu grâu, orz, ovăz și secară, 4.725 de hectare – cu porumb și floarea-soarelui, 335 de hectare – cu leguminoase pentru boabe, iar alte 1.977 de hectare sunt ocupate de culturi furajere.



