Un val intens de căldură urmează să ajungă în Republica Moldova, unde temperaturile ar putea urca local până la +38…+40°C. Canicula este provocată de un anticiclon puternic format deasupra Europei, care menține aerul fierbinte blocat la nivelul continentului.
Masa de aer supraîncălzit se va deplasa treptat spre est, afectând Peninsula Balcanică, Europa de Est și teritoriul țării noastre. În mai multe state europene, maximele sunt prognozate să atingă +40…+43°C.
Dacă astăzi cele mai ridicate temperaturi sunt așteptate în Germania, Cehia, Austria și Ungaria, joi canicula extremă ar urma să cuprindă România, Serbia, Ungaria, Croația și Republica Moldova.
Nopțile vor fi, de asemenea, foarte calde, cu temperaturi care nu vor coborî sub +22…+25°C.

