Chimioterapia, mai aproape de pacienți: serviciul a fost lansat în spitalele din Anenii Noi și Soroca

Date:

Pacienții oncologici din raioanele Anenii Noi și Soroca vor putea beneficia de cure de chimioterapie în spitalele din localitățile lor. Serviciul este disponibil oficial începând cu 3 august și are scopul de a reduce deplasările frecvente și obositoare ale bolnavilor la Chișinău, transmite rupor.md.

Tratamentul în instituțiile raionale va fi oferit doar pacienților care întrunesc criteriile medicale stabilite. Prescrierea terapiei și alegerea schemei de tratament vor fi făcute exclusiv de consiliul oncologic interdisciplinar al Institutului Oncologic, după evaluarea detaliată a fiecărui caz.

În spitalele din Anenii Noi și Soroca vor fi administrate doar procedurile considerate sigure și prevăzute de protocoalele clinice naționale. Înainte de lansarea serviciului, medicii oncologi și asistentele medicale din cele două instituții au urmat instruiri speciale privind administrarea preparatelor, supravegherea pacienților și gestionarea reacțiilor adverse.

Un program similar a fost implementat anterior, în regim-pilot, în șase raioane: Briceni, Cahul, Florești, Orhei, Sângerei și Ștefan Vodă. În perioada august 2025 – iunie 2026, în spitalele din aceste regiuni au fost tratați 432 de pacienți, cărora le-au fost administrate, în total, 597 de cure de chimioterapie.

Ministerul Sănătății intenționează să extindă treptat serviciul și în alte raioane ale Republicii Moldova. Includerea unor noi spitale în program va depinde de dotarea tehnică a acestora, disponibilitatea personalului calificat și îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța pacienților.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: