Coronavirusul a devenit principala infecție respiratorie în China. Noul val provoacă forme mai grave

Date:

Cazurile de COVID-19 sunt din nou în creștere în China. Coronavirusul a devenit principala infecție respiratorie din țară și a depășit gripa sezonieră pentru prima dată în acest an. Noul val este provocat de varianta Omicron NB.1.8.1, care se transmite rapid, dar nu pare să provoace forme mai grave ale bolii.

Datele Centrului Chinez pentru Controlul și Prevenirea Bolilor arată că, în perioada 13-19 iulie, 16,3% dintre testele făcute pentru depistarea infecțiilor respiratorii au fost pozitive la COVID-19. În cazul gripei, rata a fost de 12,6%. 

Conform South China Morning Post, în doar o săptămână, ponderea testelor pozitive la coronavirus a crescut cu 4,3 puncte procentuale, în timp ce numărul cazurilor de gripă a continuat să scadă. În luna iunie, autoritățile chineze au confirmat aproximativ 79.000 de infectări. Dintre acestea, 130 au fost cazuri severe, iar un singur deces a fost asociat bolii.

Medicii explică faptul că virusurile respiratorii nu se mai răspândesc doar în sezonul rece. În zilele caniculare, oamenii petrec mai mult timp în spații închise și climatizate, precum birouri, centre comerciale, restaurante sau mijloace de transport, unde virusul se transmite mai ușor. Vacanțele și călătoriile din timpul verii contribuie și ele la creșterea numărului de infectări.

Cele mai frecvente simptome provocate de varianta NB.1.8.1 sunt febra și durerile în gât. Majoritatea pacienților se vindecă în aproximativ cinci până la șapte zile. Până acum, autoritățile sanitare nu au identificat variante noi care să prezinte un risc mai mare pentru populație.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: