Debitul apei deversate din lacul de acumulare Novodnestrovsk va rămâne la nivelul de 100 de metri cubi pe secundă până la sfârșitul lunii iulie. Decizia a fost convenită astăzi de Republica Moldova și Ucraina, în cadrul unei ședințe extraordinare a Comisiei pentru utilizarea durabilă și protecția bazinului fluviului Nistru, convocată din cauza scăderii nivelului apei și a riscului de secetă hidrologică, relatează MOLDPRES.
Reprezentanții Ucrainei au anunțat că precipitațiile s-au redus semnificativ în regiunea Carpaților ucraineni, iar în lacul de acumulare s-a adunat mai puțină apă. Totodată, temperaturile ridicate și perioadele caniculare au amplificat pierderile, în timp ce debitul mediu înregistrat în luna iunie a coborât sub media multianuală, indicând o secetă hidrologică pronunțată.
În aceste condiții, partea ucraineană a propus reducerea deversărilor de la 100 la 70 de metri cubi pe secundă, pentru a conserva rezervele în cazul prelungirii secetei. Autoritățile țării vecine au aplicat deja restricții de utilizare a apei pentru 177 de beneficiari și au introdus măsuri suplimentare de economisire.
Reprezentanții Republicii Moldova au solicitat păstrarea debitului actual cel puțin până la sfârșitul lunii, iar Ucraina a acceptat propunerea. Părțile se vor reuni din nou la finalul lunii iulie pentru a analiza evoluția situației hidrologice și necesitatea unor noi măsuri.
Ministerul Mediului, împreună cu Agenția „Apele Moldovei”, Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu și alte instituții specializate, va monitoriza permanent situația și va pregăti scenarii de intervenție în baza calculelor hidrologice actualizate.

