La sfârșitul lunii iunie 2026, peste 82 de mii de locuitori ai regiunii transnistrene erau înregistrați în sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală al Republicii Moldova. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când erau înregistrați aproape 28 de mii de beneficiari, numărul acestora s-a triplat.
Datele actualizate ale Companiei Naționale de Asigurări în Medicină arată că, în perioada ianuarie–iunie 2026, 58 de spitale din țară au acordat servicii medicale pentru 4.051 de pacienți din regiunea transnistreană, iar costul total al tratamentelor a depășit 78 de milioane de lei, transmite infotag.md.
Dintre persoanele înregistrate în sistem, peste 68 de mii sunt asigurate de stat, inclusiv copii și pensionari. Alte peste 10.900 sunt angajate la companii înregistrate în Republica Moldova, iar aproape 3.000 și-au procurat individual polița de asigurare medicală, contribuind cu peste 8,4 milioane de lei.
Totodată, a crescut considerabil și numărul beneficiarilor de medicamente și dispozitive medicale compensate. În primele șase luni ale acestui an, de acest sprijin au beneficiat 8.274 de persoane, cu aproape 70% mai multe decât în perioada similară din 2025.
Autoritățile anunță că vor continua să extindă accesul locuitorilor din regiunea transnistreană la servicii medicale, tratament și protecție socială, urmărind asigurarea acelorași standarde de îngrijire și o integrare mai bună în sistemul național de sănătate.

