Au fost stabilite echipele pentru sferturile de finală ale Campionatului Mondial 2026. Programul meciurilor

Date:

În această seară, Argentina și Elveția au obținut ultimele „bilete” pentru sferturile de finală ale Campionatului Mondial 2026. Această fază a competiției va debuta joi cu meciul dintre Maroc și Franța, urmând să se încheie în noaptea de sâmbătă spre duminică, scrie LiberNews.md, potrivit  eurosport.ro.

Campionatul Mondial din America de Nord se apropie de sfârșit și doar opt echipe au rămas în cursa pentru mult râvnitul trofeu. Miercuri nu se va disputa nicio partidă în cadrul competiției, urmând ca spectacolul să se reia joi seară cu primul sfert de finală.

Joi, de la ora 23:00, în arena din Foxborough își vor face apariția Franța și Maroc, acest meci fiind o reeditare a semifinalei din 2022. Gruparea din Hexagon are victorii pe bandă rulantă la Campionatul Mondial, învingându-le pe Senegal, Irak, Norvegia, Suedia și Paraguay. De partea cealaltă, africanii au remizat cu Brazilia în grupe, au trecut de Olanda după penalty-uri și au reușit să le învingă în 90 de minute pe Scoția, Haiti și Canada.

Singura partidă oficială dintre cele două s-a consumat în semifinalele ediției de acum patru ani. Atunci, Franța a câștigat cu scorul de 2-0. Naționala din Europa speră să bifeze a 3-a finală consecutivă, în vreme ce africanii speră să repete performanța din Qatar. Deși echipa lui Deschamps pare favorită, Maroc a dovedit în repetate rânduri că poate produce surpriza.

Ulterior, vineri, de la ora 22:00, vom asista la unul dintre cele două dueluri 100% europene din sferturi: Spania – Anglia. Ibericii au remizat cu Capul Verde în prima etapă a grupelor, rezultatul fiind surprinzător, însă mai apoi nu au făcut alți pași greșiți și le-au învins pe Arabia Saudită, Uruguay, Austria și Portugalia, fiind singura echipă fără gol primit la actuala ediție a Campionatului Mondial.

„Dracii roșii” au înregistrat un start ezitant la turneul final, cu două remize contra Egiptului și Iranului. Mai apoi, Belgia s-a calificat în 16-imi grație unui succes categoric cu Noua Zeelandă, a trecut de Senegal după o revenire fantastică și a eliminat-o fără emoții pe naționala Statelor Unite ale Americii. Cel mai recent succes al Belgiei cu Spania datează de la Campionatul Mondial din 1986, când reușea să se impună tot în sferturi, la penalty-uri.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 00:00, Norvegia va încerca să producă o nouă surpriză și să o elimine pe Anglia. Naționala lui Haaland vine după un parcurs foarte bun și le-a învins pe Irak, Senegal, Coasta de Fildeș și Brazilia. Singura înfrângere a fost înregistrată în ultima etapă a fazei grupelor contra Franței, atunci când titularii au fost odihniți.

Pe lângă remiza cu Ghana, Anglia a obținut succese cu Croația, Panama, RD Congo și Mexic și speră că va reuși în cele din urmă să pună mâna pe al doilea titlu mondial și primul după o pauză de 60 de ani. Naționala lui Tuchel a câștigat ultimele două dispute directe, care au fost amicale, în 2012 și 2014.

Sâmbătă spre duminică, de la ora 04:00, va avea loc ultimul sfert de finală. Argentina, deținătoarea titlului, va da peste Elveția, ajunsă după o pauză de 72 de ani în această fază a Campionatului Mondial. Sud-americanii au obținut 9 puncte în grupe, mai apoi reușind să treacă de Capul Verde și Egipt, în vreme ce reprezentativa din Țara Cantoanelor a remizat cu Qatar, mai apoi le-a învins pe Bosnia, Canada și Algeria, iar în noaptea de marți spre miercuri a eliminat-o pe Columbia la penalty-uri. Cele două s-au întâlnit și la turneul final din 2014, Argentina trecând în optimi cu scorul de 1-0 după 120 de minute.

Programul sferturilor:

Franța – Maroc, joi de la ora 23:00.

● Spania – Belgia, vineri, de la ora 22:00.

● Norvegia – Anglia, duminică (sâmbătă spre duminică), de la ora 00:00.

● Argentina – Elveția, duminică (sâmbătă spre duminică), de la ora 04:00.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: