Începând cu 1 iulie 2026, au intrat în vigoare noi reguli vamale pentru trimiterile poștale cu bunuri expediate din afara Uniunii Europene către statele membre. Potrivit Î.S. „Poșta Moldovei”, modificările se aplică coletelor cu o valoare de până la 150 de euro trimise prin rețeaua poștală.
Conform noilor prevederi, pentru expedierile realizate de persoane juridice către persoane fizice va fi percepută o taxă vamală simplificată, temporară, în valoare de 3 euro pentru fiecare poziție de marfă indicată în factura fiscală sau în declarația vamală.
În plus, operatorii poștali din statele Uniunii Europene pot aplica taxe suplimentare pentru procesarea coletelor, precum și TVA, în conformitate cu legislația națională.
Noile reguli vizează pachetele mici, coletele și trimiterile expres EMS cu o valoare totală de cel mult 150 de euro, expediate către țările UE.
În schimb, cadourile de până la 45 de euro trimise între persoane fizice, coletele cu o valoare mai mare de 150 de euro și alte categorii de bunuri exceptate de legislația europeană nu sunt afectate de aceste modificări și vor continua să fie procesate potrivit procedurilor vamale aplicabile în statele de destinație.

