De la 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei crește la 62 de ani în Republica Moldova

Date:

Începând cu 1 iulie, femeile din Republica Moldova se vor pensiona la 62 de ani, odată cu intrarea în vigoare a unei noi etape din procesul de majorare treptată a vârstei de pensionare, prevăzut de legislația în vigoare.

Această modificare face parte din calendarul de ajustare aplicat în ultimii ani. Dacă în 2025 femeile puteau ieși la pensie la vârsta de 61 de ani și 6 luni, de la 1 iulie 2026 pragul crește la 62 de ani. În 2027, vârsta va fi majorată la 62 de ani și 6 luni, iar din 2028 va ajunge la nivelul final stabilit de lege – 63 de ani, scrie rupor.md.

Stagiul complet de cotizare este identic pentru femei și bărbați și constituie 34 de ani, în timp ce vechimea minimă necesară pentru obținerea dreptului la pensie este de 15 ani. Persoanele care nu au acumulat acest stagiu minim nu beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, ci de un ajutor social acordat de stat, echivalent cu jumătate din valoarea pensiei minime.

Datele Biroului Național de Statistică arată că femeile reprezintă aproximativ 63% din numărul total al pensionarilor din Republica Moldova. Totodată, pensiile acestora sunt, în medie, cu 25–30% mai mici decât cele ale bărbaților. Diferența este explicată prin întreruperile mai frecvente ale activității profesionale pentru îngrijirea copiilor, precum și prin faptul că multe femei lucrează de-a lungul carierei cu program redus sau în domenii mai slab remunerate.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: