Canicula face primele victime. Zeci de persoane au ajuns la spitalele din Moldova

Date:

Temperaturile ridicate din ultimele zile au trimis 19 persoane la medic, după ce acestea au suferit insolații sau și-au pierdut cunoștința, anunță IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Potrivit instituției, 13 persoane au fost diagnosticate cu insolație, iar alte șase au leșinat din cauza căldurii excesive.

Pacienții aveau vârste cuprinse între 12 și 82 de ani, iar zece dintre aceștia au fost transportați la spital pentru investigații și tratament după acordarea primului ajutor la fața locului.

Medicii avertizează că insolația reprezintă o urgență medicală și poate provoca complicații grave dacă nu este tratată la timp. Printre simptomele specifice se numără temperatura corpului de peste 40 de grade Celsius, durerile puternice de cap, amețelile, greața, vărsăturile, confuzia, respirația accelerată și pierderea cunoștinței.

În cazul apariției acestor simptome, persoana afectată trebuie mutată într-un loc răcoros, hidratată și răcită prin aplicarea compreselor reci, iar dacă starea nu se ameliorează trebuie apelat de urgență Serviciul 112.

În contextul codurilor de caniculă aflate în vigoare, specialiștii recomandă consumul a cel puțin doi-trei litri de lichide zilnic, evitarea expunerii la soare între orele 11:00 și 16:00, purtarea hainelor lejere și limitarea efortului fizic intens. Medicii atrag atenția că cei mai vulnerabili în fața temperaturilor extreme sunt copiii, vârstnicii, femeile însărcinate și persoanele care suferă de boli cronice.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: