Polițiștii din Sîngerei au fost sesizați despre izbucnirea unui incendiu la un autocamion cu cisternă care transporta combustibil, pe traseul R 6, în apropierea satului Mihailovca.
Ulterior, doi șoferi au ignorat restricțiile impuse pe traseu și au încercat să circule prin fumul dens, mașinile lor, un Renault și o Toyota, tamponându-se.
Ambii șoferi și doi pasageri au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul autocamionului nu a avut de suferit.
Circulația pe traseu a fost blocată, iar instituțiile abilitate înlătură consecințele incendiului și documentează circumstanțele producerii accidentului rutier
Potrivit IGSU, în după amiaza zilei de 24 iunie 2026, pompierii din nordul țării au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o cisternă care transporta combustibil pe traseul din apropierea satului Mihailovca, raionul Sîngerei.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 13:16. Potrivit informațiilor, în timpul deplasării s-a aprins cisterna unui autocamion de model DAF CF, care transporta circa 30,5 tone de motorină.
La fața locului au intervenit patru echipe de pompieri și salvatori. Aceștia, au reușit localizarea incendiului la ora 13:48 și lichidarea completă la ora 14:07.
În urma arderii, caroseria cisternei a fost distrusă complet. Datorită intervenției prompte a pompierilor, capul tractor și încărcătura de motorină au fost salvate. Totodată, nu au fost înregistrate scurgeri de combustibil, fiind prevenită producerea unei situații de urgență de proporții.
Din cauza fumului dens degajat în urma incendiului, pe sectorul de drum s-a produs un accident rutier cu implicarea a două automobile de model Renault Megane și Toyota Prius. În urma impactului, trei persoane au suferit traumatisme ușoare și au fost preluate de echipajele de asistență medicală urgentă pentru investigații la Spitalul Raional Sîngerei.
La fața locului, angajații IGSU au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, inclusiv deconectarea bornelor acumulatoarelor ale autovehiculelor implicate în accident.
Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști

