(foto) Incendiu în Chișinău: Zece autospeciale și 37 de pompieri implicați la stingerea focului

Date:

Un incendiu a izbucnit astăzi la mansarda unui bloc de locuit de pe strada Melestiu 16/2 din Chișinău. La fața locului intervin 37 de pompieri și salvatori cu zece autospeciale.

Ajunși la adresă, pompierii au stabilit că focul a cuprins mansarda situată la etajul nouă al blocului. În prezent, echipele de intervenție lucrează pentru localizarea și stingerea incendiului. Pentru a evita intoxicațiile cu fum, salvatorii evacuează locatarii blocului. Printre persoanele scoase din clădire se numără și copii.

Polițiștii au securizat zona. Echipele medicale se află la fața locului și sunt pregătite să acorde ajutor, în caz de necesitate. Până la această oră, nu au fost raportate victime.

Cauza incendiului urmează să fie stabilită de către experți.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: