Pentru mii de absolvenți de gimnaziu, perioada examenelor se apropie de final. Ultima probă din sesiunea de examene va avea loc pe 15 iunie și va fi susținută de elevii din instituțiile cu predare în limbile minorităților naționale.
Ulterior, testele vor fi verificate centralizat la Chișinău, iar rezultatele preliminare vor fi afișate pe 25 iunie.
În aceeași zi, Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare va publica subiectele de examen și baremele de corectare din cadrul sesiunii de bază. Elevii vor putea afla notele obținute la instituțiile în care au studiat.
Cei care consideră că rezultatul nu reflectă corect performanța lor vor avea posibilitatea să depună contestații. Solicitările vor putea fi înregistrate la instituțiile de învățământ în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, între orele 09:00 și 18:00.
Contestațiile vor fi examinate în perioada 26 iunie – 1 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate pe 3 iulie.
Certificatele de studii gimnaziale pentru absolvenții care au participat la sesiunea de bază vor fi eliberate în perioada 6–13 iulie.

