Companiile de reciclare din Moldova primesc sprijin pentru extinderea activităților

Date:

Sectorul reciclării din Republica Moldova va beneficia de noi investiții, după ce cinci companii din domeniu au fost selectate pentru a primi sprijin financiar în valoare totală de până la 425.000 de euro. Fondurile sunt oferite de Uniunea Europeană și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, prin proiectul „Facilitarea unei tranziții verzi incluzive în Republica Moldova”, comunică MOLDPRES.

Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței „Economia circulară în Republica Moldova: date, soluții și investiții pentru reciclare”, eveniment la care a participat secretarul de stat al Ministerului Mediului, Grigore Stratulat.

Participanții la conferință au analizat oportunitățile de dezvoltare a industriei de reciclare, necesitatea modernizării capacităților existente și modalitățile de atragere a investițiilor în sectorul gestionării deșeurilor. Totodată, a fost evidențiat rolul datelor precise privind fluxurile de deșeuri în elaborarea politicilor publice și adoptarea unor măsuri adaptate realităților din domeniu.

Printre subiectele abordate s-au numărat gestionarea deșeurilor de ambalaje, a echipamentelor electrice și electronice, a bateriilor și acumulatorilor, precum și aplicarea principiului responsabilității extinse a producătorului.

Ministerul Mediului precizează că resursele financiare vor fi utilizate pentru achiziția de echipamente, servicii și asistență tehnică necesare dezvoltării activităților de reciclare. Prin aceste investiții se urmărește creșterea cantităților de deșeuri colectate și valorificate, precum și transformarea acestora în resurse reutilizabile.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: