Cooperarea economică regională, discutată la cea de-a treia ediție a Forumului Economic de la Iași

Date:

Peste 500 de reprezentanți ai mediului de afaceri, organizațiilor economice și instituțiilor publice din România, Republica Moldova, Ucraina și alte țări participă la cea de-a treia ediție a Forumului Economic de la Iași. Evenimentul are drept scop consolidarea relațiilor economice regionale și identificarea unor noi direcții de dezvoltare și investiții.

Pe durata a două zile, participanții analizează subiecte precum infrastructura, energia, digitalizarea, investițiile, accesarea fondurilor europene și cooperarea economică dintre statele din regiune. În cadrul dezbaterilor, eurodeputatul Siegfried Mureșan a vorbit despre perspectiva aderării Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană, dar și despre necesitatea modernizării infrastructurii în estul Europei, transmite tvrmoldova.md.

Potrivit acestuia, Uniunea Europeană acordă o atenție tot mai mare vecinătății estice, considerată esențială pentru securitatea și stabilitatea întregului spațiu comunitar, fiind analizate noi proiecte de transport și investiții în infrastructură.

Directorul TVR Moldova, Nicolae Mocanu, a evidențiat importanța cooperării dintre România și Republica Moldova, subliniind că apropierea dintre cele două maluri ale Prutului și colaborarea instituțională rămân priorități pentru ambele state.

Organizatorii afirmă că forumul oferă o platformă de dialog între autorități, investitori și experți, în contextul provocărilor economice și geopolitice actuale, cu scopul de a identifica soluții pentru dezvoltarea regiunii de est a Uniunii Europene.

Printre principalele teme abordate se numără proiectele de infrastructură, dezvoltarea logisticii și a transportului, integrarea economică dintre România și Republica Moldova, precum și oportunitățile de investiții generate de procesul de reconstrucție a Ucrainei.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, Paul Butnariu, a declarat că discuțiile includ dezvoltarea parcurilor industriale, a centrelor logistice și a infrastructurii de transport și energie, evidențiind totodată cooperarea eficientă dintre Iași și Republica Moldova.

La rândul său, ministrul român al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a accentuat rolul infrastructurii rutiere în dezvoltarea economică a regiunii Moldovei, menționând că mai multe proiecte de autostrăzi au fost incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență.

Forumul Economic de la Iași a ajuns la cea de-a treia ediție și continuă și în următoarea zi, când sunt programate nouă paneluri tematice dedicate provocărilor și oportunităților economice din regiune.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: