Noi taxe incluse în prețul carburanților: benzina și motorina se pot scumpi cu aproape 60 de bani pe litru

Date:

Carburanții s-ar putea scumpi cu aproape 60 de bani pe litru în Republica Moldova, odată cu aplicarea noilor reguli privind formarea stocurilor obligatorii de produse petroliere.

Anunțul a fost făcut de secretarul de stat al Ministerului Energiei, Vitalie Mîța, în cadrul dezbaterilor dedicate noului mecanism de creare a rezervelor de carburanți, informează bani.md citată de LiberNews.md.

Potrivit oficialului, costurile suplimentare vor fi incluse în prețul final al benzinei și motorinei după ce ANRE va modifica regulamentul privind stabilirea prețurilor plafon și gestionarea conturilor speciale destinate acumulării fondurilor necesare.

Vitalie Mîța a precizat că noile tarife ar putea fi aplicate la pompă în următoarele luni după intrarea în vigoare a legii.

Reprezentantul Ministerului Energiei a explicat că măsura este necesară pentru constituirea rezervelor strategice de carburanți și pentru alinierea la cerințele europene. Conform mecanismului propus, stocurile vor fi împărțite în mod egal între o unitate centrală de stocare și operatorii economici.

Totodată, oficialul a admis că noul sistem presupune o implicare mai mare a statului în administrarea pieței produselor petroliere.

Proiectul de lege prevede constituirea unor stocuri obligatorii de carburanți pentru o perioadă de 90 de zile.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: